VIDEO | Gabriela Firea: Vrem să extindem la nivel național programul FIV 1 și FIV 2 – o șansă pentru cuplurile infertile. Sunt ferm convinsă că promisiunea va fi respectată

Publicat: 23/12/2021, 21:51
Actualizat: 23/12/2021, 22:15

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a declarat, joi, la Antena 3, că programul de sprijinire a cuplurilor infertile va fi extins la nivel național, statul urmând să acorde integral contravaloarea procedurii de fertilizare in vitro pentru cuplurile care solicită acest ajutor. Ea a precizat că este „ferm convinsă” că promisiunea va fi respectată, mai ales că este o asumare politică.

„Sunt proiecte pe care le-am aplicat în București, la vremea când eram primar general, sprijinul financiar pentru femeia însărcinată, sprijinul financiar la nașterea unui copil și un proiect de suflet în urma căruia s-au aproape 600 de copii în București, FIV 1 și FIV 2 – o șansă pentru cuplurile infertile prin care primăria Capitalei acorda 3.600 de euro, însemnând întregul tratament pentru fertilizarea in vitro la o clinică de stat sau privată, la alegerea pacientei și care nu limita pacienta la accesarea acestui program de mai multe ori. Acest proiect vrem să se extindă la toată țara”, a declarat Gabriela Firea.

Ministrul a precizat că joi a depus la Parlament un amendament pentru acest proiect. De asemenea, Firea a subliniat că procedura de depunere a dosarelor va fi foarte simplă – în format digital.

„Îmi doresc cât mai rapid să se întâmple. Chiar azi (joi n.r) la Parlament a fost un amendament depus și noi avem un lucru la minister acest proiect pentru că a fost deja aplicat în Capitală și avem toate pârghiile.

A fost extrem de simplu de accesat acel program în Capitală. Nu exista procedura de depunere de dosare, am folosit foarte mult procedura digitalizării, astfel încât pacientul nu pierdea timpul”, a afirmat ministrul.

Întrebată, cum îi va convinge pe colegii din coaliția de guvernare să finanțeze acest program, Firea a răspuns: „Cred că îi vom convinge și am garanția că acest proiect care a funcționat atât de bine în București poate fi extins în țară. Noi îl vom depune pe tapet la începutul anului viitor. Sunt ferm convinsă că promisiunea va fi respectată pentru că este și o decizie politică, până la urmă.

Alexandru Tosa
Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Umanitatea, tot mai aproape de „viața fără sfârșit”. Cercetările despre criogenare au intrat într-o altă...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi cercetări arată că polenul poate modifica vremea
×